Extratereștrii în slujba serviciilor și societăților secrete?

( Divagație de la un raport istoric asupra chestiunii extraterestrilor -  privind cu 1000 de ani in urmă, din anul 3000 ) 

Conceptul de paradigmă este utilizat din ce în ce mai des. Dar, câți dintre noi îi cunosc sensul originar și nu îi dau înțelesuri conjuncturale, deduse din context? Și, câți dintre cei care îl utilizează nu o fac ”după ureche”?

În cazul nostru, prin natura subiectelor pe care le propunem, apelul la conceptul de paradigmă este esențial. De exemplu, vom vorbi destul de des despre necesitatea sau iminența unei schimbări de paradigmă în cunoaștere sau despre vizionari și personalități care propun o astfel de schimbare. De aceea, am găsit potrivit să scriem un articol dedicat clarificării sensului acestui concept, de o manieră simplă, ușor de înțeles de către nespecialiștii în epistemologie și filosofia cunoașterii.

În 1900, comițând o eroare de anticipare ce avea să se dovedească una colosală, Lord Kelvin* declara sentențios: „Nu mai este nimic nou care să mai fie descoperit în fizică. Tot ce rămâne de făcut este să măsurăm mai precis.” Cursul istoriei științei avea să-l contrazică cu o promptitudine și la o scară greu de imaginat.

Viața on-line

Chiar dacă nu există încă un Big Brother, el se poate întrupa oricând. Viaţa noastră privată a ajuns bun public, viaţa personală şi cea profesională au devenit o ofertă compactă. Lăsând peste tot urme, suntem permanent reperabili, în special de cei din ungherele întunecoase ale societăţii. Telefonul mobil, IP-ul computerului şi cartea de credit ne expun mereu, dezvăluindu-ne coordonatele geografice alături de istoria plăcerilor, consumurilor şi obişnuinţelor noastre. Cineva, undeva, poate şti orice despre noi.

1. POETICA TIMPULUI // 

Nu am auzit să existe o poetică a anticipării, consacrată ca specie, care să vizeze exclusiv timpul și, cu precădere, viitorul. Cred că o astfel de experiență literară merită să fie tatonată.

Ideea asta mi-a venit când am constatat că viitorul este constituit în cea mai mare măsură din întrebări al căror sens are un ”orizont temporal de viață”. Nu are sens să mă întreb ce voi face peste o mie de ani, nu? ... Și, am pornit să-mi pun întrebări legate de timp. Nu întrebări de fizician, ci din acelea care să-mi readucă tâlcurile pe care cercetătorul specializat din mine le estompa ca să încapă în laborator și în puterea descrierii formale. Situația de a avea timp a fost aceea care m-a uimit. A avea timpul tău ... ca și cum timpul ar putea fi posedat. Dar, chiar asta înseamnă viața: faptul de a poseda timp! 

Întrebările născute din astfel de uimiri personale s-au adunat și au făcut un fel de poem, pur interogativ, care invită la un experiment poetic despre timp ...