Anticipatia.com

Saturday, 30 March 2013 11:31

Prima poveste este pentru viitor !

Inteligența vie înseamnă adaptare la viitor și nu la situație. Este proactivă și nu reactivă. Este prolifică și nu mimetică. Se bazează pe inteligența instinctivă dar nu se reduce la ea. Inteligența umană este anticipativă. Iar, aventura anticipării începe încă din viața intrauterină.

Annie Murphy Paul ne aduce în atenție învățarea intrauterină și câteva descoperiri care dezvăluie cât de multe învăţăm în uter - de la ritmul limbii materne la mâncărurile noastre preferate.

Publicat în Eseu prospectiv
 
Futurologul motivat de consens ajută la crearea sau se îndreaptă spre un viitor dezvoltat de jos în sus, un viitor de grup, comunitar, instituţional sau social.
 
Mergi la pagina de comentarii >>>
Publicat în Foresight
 
Futurologul motivat de un program se ghidează după un plan gândit de sus în jos (primit de la alţii sau unul în care crede), cu reguli şi norme, precum şi după problemele derivate din el. Acest plan poate fi ideologic, religios sau organizaţional şi este destinat viitorului unui grup.
 
Mergi la pagina de comentarii >>>
Publicat în Foresight

Sunt destui aceia care proclamă că, în războiul robotic, operatorii umani ar putea ”rămâne în buclă”, astfel încât să poată lua toate deciziile cruciale – să joace rolul principal. Dar, care este situația reală, dincolo de astfel de proclamații?
În teorie, omul ar fi încă în buclă în procesul de luare a deciziilor, însă realitatea arată că, între semnalul dat de computer și eventualitatea propriei morți, pot fi disponibile doar câteva clipe pentru a se lua decizia de a aproba sau nu tragerea. Și, nimeni nu se simte confortabil și în stare să-și exercite un tip de decizie care, practic, ar fi redusă numai la un "drept de veto".

Publicat în Foresight
 
Futurologul imaginativ intuieşte imagini viitoare, evenimente şi procese la care se aşteaptă, în sens statistic, atât ca rezultat al alegerilor personale şi sociale anticipate, cât şi ca procese autonome, care se produc independent de alegerea cuiva.
 
Mergi la pagina de comentarii >>>
Publicat în Foresight

Abonează-te la promoții

JA Twitter Module

You are now being logged in using your Facebook credentials