În preambulul articolului precedent sugeram că, în cele din urmă, colapsul de biodiversitate produs în Marea Neagră a avut și un epilog dătător de speranțe. Este vorba de inițierea și derularea unui program de reconstrucție ecologică* care, cel puțin în privința combaterii dimensiunilor monstruoase produse prin efectul leidyi, a fost finalizat cu succes. Acum, în Marea Neagră speciile de pești și crustacee ce ajunseseră să fie amenințate de o extincție iminentă se bucură de o nouă șansă. Desigur, nu putem spune că toate pericolele au au fost eliminate – am văzut că anvergura dezastrului provocat de Mesiopsis leidyi a fost posibilă pe fondul  afectării prealabile a ecosistemului marin prin alte mecanisme cu cauze antropice: supraexploatarea prin pescuit, aportul de nutrienți din agricultură și alte activități umane, poluarea cu insecticide și deficitul de nisip aluvionar (vezi articolul precedent). Acest succes dă speranțe și altor ecosisteme afectate ulterior de invazia aceleiași meduze: Marea Caspică (1999), Marea Nordului și Marea Baltică (2006).

Un comentariu la articolul precedent atrăgea atenția că ”este prea tîrziu acum ca Omul să redevină Lupul Lumii!” Am răspuns că, cel puțin personal, nu îmi permit să deznădăjduiesc. Asta nu înseamnă însă că susțin beția cu iluzii.

Cu ce seamănă acțiunile umane mai mult? Cu acelea produse de lupii reinserați în ecosistemul Parcului Yellowstone sau cu acelea în care se produc colapsuri  trofice - în care șubrezirea unor verigi ale lanțului trofic conduce la o degenerare a biodiversității, marcată prin extincții de mare amploare în rândul unor specii?

Un asemenea fenomen. să-l numim de colaps trofic, a avut loc recent în Marea Neagră și a fost produs de inserția în ecosistem a unei aparent banale meduze: Memiopsis leidyi. De data asta, povestea ne oferă câteva lecții de ”așa nu”. Epilogul ne dă totuși și o rază de speranță ... asupra acestuia mă voi apleca însă în articolul următor. Deocamdată, pun o paranteză  în ”povestea efectului lup” și vă relatez succint ”povestea efectului leidyi”

”M-am născut cu o boală rară de vedere numită acromatopsie, adică daltonism total, deci nu am văzut niciodată în culori și nu știu cum arată culorile, pentru că provin dintr-o lume alb-negru. Pentru mine, cerul este mereu gri, florile sunt întotdeauna gri, iar televiziunea este încă alb-negru.”

Neil Harbisson

Cum va arăta laboratorul de cercetare în 2099? Care vor fi marile inovații ce ne vor schimba viața? Și ce părere au cercetătorii despre ce ne imaginăm noi?