Anticipatia.com

Provocari pentru un alt viitor. Lectiile ”efectului lup” - (2)

26 Sep
  •  2. O paranteză semnificativă
 

Un comentariu la articolul precedent atrăgea atenția că ”este prea tîrziu acum ca Omul să redevină Lupul Lumii!” Am răspuns că, cel puțin personal, nu îmi permit să deznădăjduiesc. Asta nu înseamnă însă că susțin beția cu iluzii.

Cu ce seamănă acțiunile umane mai mult? Cu acelea produse de lupii reinserați în ecosistemul Parcului Yellowstone sau cu acelea în care se produc colapsuri  trofice - în care șubrezirea unor verigi ale lanțului trofic conduce la o degenerare a biodiversității, marcată prin extincții de mare amploare în rândul unor specii?

Un asemenea fenomen. să-l numim de colaps trofic, a avut loc recent în Marea Neagră și a fost produs de inserția în ecosistem a unei aparent banale meduze: Memiopsis leidyi. De data asta, povestea ne oferă câteva lecții de ”așa nu”. Epilogul ne dă totuși și o rază de speranță ... asupra acestuia mă voi apleca însă în articolul următor. Deocamdată, pun o paranteză  în ”povestea efectului lup” și vă relatez succint ”povestea efectului leidyi”

Serie de articole dedicată memoriei lui Dan Gabriel Manoleli,
oceanologul român care a luat parte pe vasul Calypso
la câteva expediții conduse de  Jacques-Yves Cousteau

 Efectul Leidyi - înâmplări din Marea Neagră

Pe la începutul anilor 1980, o navă comercială își descărca în Marea Neagră balastul de apă de mare încărcat undeva în SUA. În apa descărcată supraviețuiseră câteva meduze din specia Mnemiopsis leidyi. Avea să urmeze un adevărat dezastru. La începutul anilor '90, în Marea Neagră ajunseseră să ”se scalde” mai mult de un miliard de tone de astfel de meduze - o cantitate care depășea de nu mai puțin de 10 ori masa tuturor peștilor pescuiți anual în întreaga lume! Bineînțeles, populațiile din alte specii de pești și crustacee au fost grav afectate, cu consecințe economice greu de calculat.

Cum a fost posibilă o astfel de explozie? Cum a reușit această meduză fosforescentă cu un diametru de numai 2,5 cm să producă un asemenea dezastru ecologic? În alte părți ale lumii ”nu i-au ieșit” asemenea performanțe de creștere.

Mnesiopsis este hermafrodită, se reproduce rapid, este capabilă să depună până la 8000 de ouă după o zi de ospăț. Este o carnivoră vorace, care vânează electric și care consumă atât icrele depuse și larvele peștilor, cât și hrana acestora constituită din zooplancton și mici crustacee, alte meduze, ba chiar este și canibală. Condițiile găsite în Marea Neagră erau cu totul speciale pentru aceast prădător la mai multe scări, mergând de la microorganisme de 50 μm și până la organisme de peste 3 mm.

În primul rând, în acest ecosistem nu trăia niciun prădător natural de-al său - nici vreo altă meduză, vreo ctenophoră*, vreun pește sau vreo pasăre care în alte părți ale lumii se hrănesc cu ea. În, plus a mai intervenit un element de context: Marea Neagră era deja grav afectată de un complex de factori care destabilizaseră grav ecosistemul: poluarea cu îngrășăminte chimice și DDT, pescuitul agresiv și ... deficitul de nisip aluvionar adus de fluviile care o alimentează.

Asupra acestui ultim aspect este interesant să zăbovim. Aportul de nisip în Marea Neagră asigură menținerea unui sol subacvatic nici prea mâlos, nici prea nisipos, propice creșterii zegrasului - ierbii de mare care este deosebit de importantă pentru dezvoltarea larvelor de pește și peștilor de mici dimensiuni, cum sunt căluții de mare. Specii de pești de mare valoare, ca nisetrul sau chefalul, își depun ouăle la adăpostul oferit de aceste pajiști subacvatice, într-un mediu în care urmașii să se poată feri mai bine de unii prădători ca ... Mesiopsis. Scăderea aportului de nisip a condus însă la mâlirea pe mari porțiuni a fundului Mării Negre, ”pajiștile” de zegras devenind din ce în ce mai rare. Care anume a fost factorul care a cauzat această scădere masivă a aportului de nisip în mare? Aparent paradoxal, responsabilă este tocmai o tehnologie considerată extrem de ”verde”: hidroenrgetica. Barajele hidrocentralelor construite în bazinele Dunării, Nistrului și Niprului nu mai lasă nisipul, altădată antrenat prin curgere, să ajungă în mare și astfel s-a produs mâlirea solului marin.

Când Memiopsis leyidi a ajuns în Marea Neagră a găsit cele mai bune condiții pentru a ”exploda”: niciun prădător și toată prada ”pusă” la dispoziție, lipsită de orice mijloc natural de apărare.

Vedem iar că în cazul ecosistemelor perturbările trofice, generate de un inserția unui număr aparent nelijabil de exemplare dintr-o nouă specie de prădător, pot produce modificări ale biodiversității în perioade de timp foarte scurte. În cazul Mării Negre, spre deosebire de cazul Yellowstone prezentat în articolul precedent s-a produs un fenomen degenerativ. De fapt, s-a produs amplificarea unui proces de reducere a biodiversității care începuse cu mulți ani înainte, odată cu industrializarea. Știați că până prin anii '50 în Marea Neagră trăiau inclusiv foci?

*Ctenophorele sunt nevertebrate acvatice (diploblastice) care înoată liber sau se deplasează cu ajutorul cililor pe fundul substratului, având corpul alcătuit din două straturi de celule - ectoderm și endoderm, între care se află un strat gros de țesut gelatinos (mezoglee). Un aspect particular al acestor nevertrebate îl constituie prezența unor celule lipicioase.

Două posibile lecții

Din această poveste cât se poate de reală se mai pot desprinde cel puțin două idei.

  • Prădătorii oportuniști, vorace, capabili să se hrănească și cu hrana prăzii și cu prada, capabili de autoreplicare (hermafrodiți - independenți de sex), nemiloși chiar cu proprii urmași (canibali), pot genera colaps de biodiversitate.
  • Conceptul de tehnologie verde este destul de relativ - de pildă, un accident nuclear poate afecta mai puțin biodiversitatea unui ecosistem întins, decât o mulțime de hidrocentrale ... însă, în acest caz, impactul negativ este, în primul rând, acela asupra sănătății populației umane. Filosofia verde nu poate fi făcută după ureche ... nici de guverne și nici de către protestatarii idealiști.

     

    Uneori, cred că ar fi bine să reflectăm la cât de ”verzi” suntem cu adevărat și dacă nu cumva numai credem că suntem.
     
     
Alexandru Caragea

Cine apără drepturile generațiilor următoare? E nevoie de o cartă !

Consilier de dezvoltare editorială. Coordonator de dezvoltare a inițiativelor civice Anticipația.

Website andi.caragea.eu
Login pentru a posta comentarii
You are now being logged in using your Facebook credentials