Anticipatia.com

Sfarsitul lumii acesteia va fi adus de trecerea la un ritm infernal pentru noi în lumea care se va naste? ... o ipoteza inspirata de speculatia Gordon-Saharov asupra ante-terestrialitatii vietii terestere.

Monday, 22 April 2013 21:38
Richard Gordon (Gulf Specimen Marine Laboratory - Florida) și Alexei Sharov (National Institute on Aging - Baltimore) au sugerat că, în cazul în care rata de creștere a complexității sistemelor biologice în cursul istoriei evolutive a urmat o lege de tip Moore, viața nu a putut să apară decât înainte de formarea Pământului.

Legea lui Moore este validată de practica dezvoltării încă de la inventarea primelor microcipuri în anii 1960 și afirmă că, în cazul sistemelor informatice, o dată la doi ani numărului de tranzistori din circuitele integrate se dublează.

Cei doi cercetători, și-au bazat calculele pe premisa că complexitatea genetică a sistemelor vii se dublează la fiecare 376 milioane ani, ceea ce, aplicând o lege similară cu aceea a lui Moore, conduce la fixarea teoretică a originii vieții, cu aproape 10 miliarde ani în urmă.  Geologii și fizicienii au arătat însă, pe baza mai multor modele teoretice și experimentale, că vârsta Pământului este de aproximativ 4,5 miliarde de ani. Aceasta înseamnă că, dacă o lege de tip Moore ar fi valabilă și pentru sistemele vii, atunci vârsta viații ar fi mult mai mare decât cea a Pământului, depășind-o cu aproape 5,5 miliarde de ani și fiind aproximativ egală cu vârsta Universului.

Dacă însă sistemele vii nu urmează o lege de acest tip, înseamnă că mecanismele evoluției sunt fundamental diferite de cele care guvernează evoluția sistemelor exosomatice inteligente (produsele tehnologiei), aceasta neexcluzând totuși ipoteza apariției vieții înainte de nașterea planetei noastre și a panspermiei*. [Cercetatorii amintiți recunosc** că ipoteza lor se bazează pe presupunerea că Legea lui Moore este aplicată formal la complexitatea biologică, prin similaritate cu aceea care guvernează complexitatea de mașinilor calcul, însă aduc o mulțime de elemente ipotetice în sprijinul acestui transfer de model.]

Gordon și Saharov arată că "evoluția organismelor avansate a accelerat în decursul istoriei prin dezvoltarea unor sisteme suplimentare de procesare a informațiilor: memoria epigenetică, mintea primitivă, creierul multicelular (sistemul nervos central), limba, cărțile, calculatoarele și Internetul”. Ca urmare, putem intui că timpul de dublare de complexității a scăzut în trepte.
 

Ipoteză

Aceasta mă conduce la formularea următoarei ipoteze.
La scara evoluției, legea de creștere a complexității sistemelor vii este dată de o succesiune stadii în care complexificarea are loc cu constante de timp, specifice fiecăruia dintre acestea, și descrescătoare de la un stadiu anterior la unul ulterior. (Constantele de timp sunt constante numai între două singularități)***

Cei doi cercetători nu subliniază acest aspect, deși îl tratează tangențial, sugerând că viața nu a evoluat în conformitate cu Legea lui Moore a lungul veacurilor geologice. De exemplu, afirmă ei, în anumite condiții de mediu, evoluția ar fi putut să fie încetinită, în timp ce, în altele, ar fi putut să fie accelerată. De exemplu, un cataclism ar putea duce la o inversare de curs evolutiv și la ”ștergerea” liniilor de evoluție a celor mai avansate forme de viață.
De asemenea, ei aduc în atenție și problema singularității tehnologice**** ca și și perspectiva biosemiotică asupra creșterii de complexității, fără a remarca însă că legea evoluției complexității biologice ar putea fi cvasi-discontinuă.
 
* Panspermia implică faptul că formele de viață simple, au fost purtate pe distanțe interstelare pe comete, asteroizi și alte resturi anorganice care au călătorit și călătoresc în spațiul interstelar. Astfel de organisme ar fi contaminat atmosfera sterilă a Pământului cu primele forme de viata primitive, care ar fi evoluat apoi în formele de viață avansate pe care le cunoaștem azi. Pentru a susține importanța ipotezei lor, Gordon și Sharov au subliniat faptul că apariția foarte timpurie a vieții pe Pământ este totuși cel mai bine explicată prin ipoteza panspermică a contaminării cu spori proveniți din spațiul extraterestru.
** Gordon și Sharov subliniază că activitatea lor ar trebui să fie considerată ca un "exercițiu de gândire", bazat pe premise conceptuale demne de atenție.
*** Luați-o ca pe o ipoteză. Numai istoria viitoare a științei va confirma sau nu valabilitatea ei.
**** Singularitatea tehnologică se referă la ideea populară că civilizatia tehnologică se apropie de punctul de apariția unor sisteme artificiale "superinteligente" care vor depăși nivelul de inteligență uman. Teoria a singularității tehnologice propune scenariul că, dincolo de momentul singularității, cursul istoriei nu poate fi prezis, deoarece afacerile umane, așa cum le știm acum, nu ar putea continua.
 
Andi Caragea

Viitorul nu vine, nu așteaptă. Viitorul se construiește !

Editorialist. Cercetător la Centrul pentru Studii Complexe.

Website www.facebook.com/StudiiComplexe/info
Login pentru a posta comentarii
You are now being logged in using your Facebook credentials