Anticipatia.com

Foresight ROBOETIC VI: Razboiul si Banalitatea I

Sunday, 03 March 2013 04:28

Tema războiului și banalității este abordată de Peter W. Singer, într-un un lung și detaliat articol apărut în Quarterly Wilson.1 Singer începe cu descrierea morţii unui soldat foarte respectat de către soldaţii şi colegii săi de masterat, pentru curaj, tenacitate şi îndemânare. A salvat multe vieţi, dar în timpul unei operaţi uni de deminare, bomba pe care încerca să o dezamorseze a esplodat, ucigându-l.
Tovarășii colectează rămășițele și le transportă departe de scena operaţiunilor. În interiorul raportului, comandantul scrie cuvinte de laudă și de mulțumire pentru soldatul care s-a sacrificat, dar se declară uşurat de un aspect: "Când moare un robot, nu trebuie să scrii şi o scrisoare adresată mamei lui."2

deathofrobotallMoartea lui PackBot va costa contribuabililor SUA $ 150.000. Va fi înlocuit fără prea multe lacrimi de clona lui sau un model mai avansat.
Singer pleacă de la acest exemplu pentru a argumenta că războiul cu roboţi deschide noi scenarii sub profil sociologic, psihologic, etic, juridic și politic.
O noutate comparabilă cu cea oferită de primul război mondial: primul mare conflictului după Revoluția Industrială. 
Bazându-se pe ideile prezentate de scriitorii de science fiction (HG Wells, AA Milne, Arthur Conan Doyle, Jules Verne, etc.), politicieni  de perspectivă precum Winston Churchill împreună cu ingineri şi specialişti din diverse domenii se aventurează  tot mai profund în bătălia “monştrilor de metal” nemaiîntâlniţi până acum: tancuri, avioane şi submarine. Războiul este prezent acum în locurile unde până atunci nu se putea ajunge. 
Marea veste este că noile arme (mitraliere, gaze, vehicule blindate, etc) rezolvă printr-un măcel orice încercare de a muta frontul cu câţiva metri, în timp ce avioanele  şi dirijabile pot conduce războiul mai departe de front, deasupra oraşului locuit de civili. Se schimbă radical modalitatea de acţiune în război, nu numai din punct de vedere al profilului tehnic ci şi uman.
Acelaşi lucru se întâmplă în cazul armelor robotizate. Singer, subliniind în acelaşi timp efectul pozitiv şi evident al folosirii acestor arme, şi anume salvarea vieţilor  omeneşti , aduce în discuţie dezbaterea problemei etice în ceea ce unii numesc “efectul video-joc”: cel care luptă cu mijloace robotice, este departe de câmpul de luptă şi nu are întotdeauna sentimentul de a ucide fiinţe vii. Am putea numi această fază: “banalizarea războiului”.
Problemele evidențiate de Singer dau o imagine destul de clară asupra unei noi dimensiuni psihologice cu care se confruntă un luptător (un militar). 
În timp ce Predator, prin senzorii săi,  avizează inamicul în munţii din Afganistan, atacându-l cu arme letale, pilotul uman este la 12.ooo de kilometrii distanţă, la o bază militară din Nevada. Experienţa este aceea a deconectării de experienţa războiului: o deconectare psihologică între “a fi în război” şi a conduce o viaţă normală, aproape ca un funcţionar. “Vezi americani care au fost ucişi în faţa ochilor tăi şi la ora 3 te îndrepţi grăbit la şedinţa cu părinţii de la grădiniţă fiului tău”, povesteşte un pilot al maşinii-robot Predator. “Intri în război 12 ore, loveşti obiectivele cu armele tale, dirijezi uciderea inamicilor tăi, apoi te urci în maşină, întorcându-te acasă, şi în mai puţin de 20 de minute stai la masă cu copiii tăi discutând despre temele lor de şcoală.”3
O altă întrebare interesantă ridicată de Singer este cea a controlului, a importanţei procesului deciziilor efectuate de prezenţa umană. Acesta este primul punct din Codul EURON (European Robotics Research Network). Sau, ca să o spunem folosind cuvintele lui Eliot Cohen – un expert pe probleme militare care a lucrat la Departamentul de Stat în timpul preşedintelui  George W. Bush – «Oamenii vor dori întotdeauna un uman în buclă». În acest caz, întrebați-vă dacă acest lucru este tehnic posibil, şi dacă mai degrabă nu conduce la situații paradoxale.
De facto, cu cât se măreşte numărul şi se îmbunătăţesc prestaţiile oferite de către armele robotice, individul uman este treptat expulzat din “buclă”.
Acest proces era deja prevăzut odată cu apariţia armelor electronice (radar, radio, sonar, etc)  în prima jumătate a secolului XX4 și devine astăzi tot mai evident. Să începem cu câteva exemple. În timpul Războiul din Golf, căpitanul și navigatorul radar Doug Fries a descris operațiunea de bombardare astfel:  «Computerul de navigare a deschis ușa din cala aeronavei și bombele au căzut  în întuneric ». Alţi indivizi au programat maşinile iniţial, iar mai apoi s-a lăsat computerul să acţioneze pe câmpul de bătălie, reducând rolul aviatorilor la unul auxiliar.
Evenimentul cel mai tragic asociat acestei proceduri s-a întâmplat în Golful  Persic în 1988: cazul Iran Air Flight 665. Navele de război erau dotate în anii ’80 de un sistem computerizat de apărare Aegis, ce putea acţiona în 4 modalităţi diferite. Între acestea era modalitatea “semi-automatic” ce dădea posibilitatea fiinţelor umane în cauză să decidă dacă şi unde să tragă; modalitatea “casualty” concepută pentru a pune în  funcţiune nava şi pentru a se autoapăra chiar şi în cazul în care  oamenii echipajului ar fi toţi morţi. În data de 3 iulie 1988, USS Vincennes , rebotezată Robo-cruiser graţie sistemului Aegis şi graţie reputaţiei agresive a căpitanului, a identificat prezenţa unui vehicul şi l-a recunoscut precum un F-14 iranian, semnalându-l ca pe un “assumed enemy”. 
Cu toate că l’Aegis fusese setat în “semi-automatic”, şi anume cu o minimă posibilitate decizională a maşinii, nici unul din cei 18 marinari şi oficiali de comandă nu şi-a asumat responsabilitatea de a contrazice computerul. În felul acesta, urmând sfatul computerului, s-a autorizat focul. Focul a distrus un nevinovat avion cu 290 pasageri la bord, dintre care 66 copii.
Să aliniem greşelile:
a)      Aegis  a fost conceput pentru a contracara acţiunea bombardierelor sovietice din Nordul Atlanticului , în timp ce el a acţionat în conformitate cu programările sale în afara ariei, pe un cer plin de avioane civile în timp de pace;
b)      Marea încredere în computer a indus comandantul la eliminarea procedurii de siguranţă care prevede autorizarea din partea oficialilor superiori aflaţi pe alte nave de război;
c)       Din nou, marea încredere în inteligenţa computerului a condus la acordarea încrederii totale, computerul fiind ascultat orbeşte, în ciuda improbabilităţii atacului iranian.
 
 4)Tony Devereux, La guerra elettronica. Arma vincente 1812-1992, Milano, 1993,
(va urma)
 
Bianca Stan

Jocurile ascund viitorul. Studiază, creşti sau ieşi.

Analist, mediator intercultural - "Arcobaleno", publicistă de opininie a revistei "IL”, scriitor.

 

Login pentru a posta comentarii
You are now being logged in using your Facebook credentials