Anticipatia.com

O PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA PRACTICII GÂNDIRII ANTICIPATIVE - Tipuri sociale - Futurologul motivat de program

Tipuri sociale - Futurologul motivat de un program

Future ButtonFuturologul motivat de un program se ghidează după un program gândit de sus în jos (primit de la alţii sau unul în care crede), cu reguli şi norme, precum şi după problemele derivate din el. Acest program poate fi ideologic, religios sau organizaţional şi este destinat viitorului unui grup.

 

Futurologii motivaţi de un program sunt indivizii care încearcă să promoveze în societate programul viitor al unui grup şi să rezolve problemele legate de acest program. Acest gen de activitate nu necesită integrarea extinsă a viziunilor viitoare ale altora, cu excepţia impactului lor asupra programului social al cuiva. Acesta este cel mai întâlnit tip de acţiune viitoare motivată social. Intuiţia de acest tip implică promovarea programului familial, organizaţional, religios, corporatist, politic sau de alt fel al cuiva în societate. O mamă preocupată de familia ei este un futurolog motivat de un program, la fel ca orice planificator strategic sau ca orice politician angajat în promovarea programului unui grup, în relaţie cu alte programe. Profeţii biblici sunt un vechi exemplu din această categorie. Futurologii italieni, o mişcare artistică de prin 1910, erau futurologi artistici cu un program de grup care explora trăsăturile dinamice şi violente ale vieţii active şi puterea maşinăriilor moderne. Orice futurolog popular, care are un program motivat de marketing şi care apelează la normele culturale, se încadrează şi el în această categorie. La fel cum se încadrează şi autorii de ficţiuni, care avansează ideologii mai degrabă sociale decât strict personale. Competiţia între grupurile motivate de programe ideologice futuriste aflate în conflict reprezintă o componentă naturală, sănătoasă a culturilor deschise.

You are now being logged in using your Facebook credentials